Se afișează postările cu eticheta dragobete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dragobete. Afișați toate postările

vineri, 24 februarie 2012

Scrisoare de dragoste!

Prieteni, ce mai faceţi ?! Azi am avut parte de cel mi frumos eveniment din viaţa mea sentimentală. Am decis să postez aceste versuri pentru că mi s-a părut cel mai frumos mod de aţi spune în mod direct sentimentele.Nu că aş avea eu parte de prea multă dragoste, dar consider că în orice circumstanţe ne-am afla este de bun augur să ne gândim la iubire şi iertare. Astfel, am hotărât să postez ceva legat de 24 februarie care, după cum bine ştim reprezintă în tradiţia românească o zi  în care să dedicăm timp dragostei faţă de perechea noastră. Şi după cum ziceam, versurile pe care le voi posta azi aş vrea să aibe o valoare sentimentală deosebită faţă de toţi cei care se iubesc..şi nu numai.



>>La mine-n suflet, ca şi-afară, e tot pustiu şi vânt şi rece.

Spuneai că mi-e uşor cu timpul. Dar el nu vindecă, doar trece.
Nu mai sunt eu de când nu eşti, căci mă gândesc la tine-ntruna.
Şi-aceste gânduri ţi le-am scris cu sufletul, şi nu cu mâna.
Aş da orice să te privesc, să te ating..măcar puţin.
Nu eşti ca să te strâng în braţe, acum de Sfântul Valentin.


Să ştii că n-am uitat de toate şoaptele promise
Când ghemuiţi priveam tavanul şi ne-nveleam numai cu vise,
Când te strângeam oftând la piept şi adormeai  cu mine în gând
Şi te trezeam în miez de noapte ca să-ţi şoptesc: "Mi-e dor de tine"!

Numai cel care n-a iubit, n-o să-nţeleagă niciodată

Cum pot doi oameni într-un suflet să simtă acelaşi lucru-odată.


Ştiu că iubeşti mult trandafirii <3...ţi i-am adus de zeci de ori, 
Dar astăzi nu eşti lângă mine, ca să îţi spun ce simt, prin flori.
Te rog acum, în lipsa mea, să-mpătureşti aceste rânduri
Şi ai să simţi că ţii în mâini, cel mai frumos buchet de gânduri.
Închide ochii şi respiră...Încet, s-auzi cum îţi şoptesc:
"Să nu uiţi asta niciodată...Mi-e dor de tine...TE IUBESC!" <<

P.S. Am de precizat două amănunte :
1.Poezia nu este compusă de mine, dar am îndrăznit să o postez aici pentru că este mult prea frumoasă.Şi.. 2.Poezia face referire strict la ziua de "Sfântul Valentin" ori eu am spus mai sus despre ziua de "Dragobete". Scuzaţi-mă, dacă nu consideraţi prundent gestul făcut de mine!

  Să aveţi o zi superbă! :*




joi, 24 februarie 2011

Dragobetele-una din esentele culturii romanesti

 Aceasta compunere este dedicata unei persoane speciale in ziua de 24 februarie care este in traditia populara romana sarbatoarea Dragobetelor.Eu sunt o persoana care tine la ideeile care au originalitate si care te definesc cu adevarat (in acest caz ca tara) una dintre cele mai frumase dovazi de mandrie si iubire fata de tara,este respectul fata de traditii,evenimente importante,persoane renumite,cultura,arta etc.






 ''Asa cum petalele unei flori se deschid la lumina soarelui si se lasa leganate in bataia vantului,tot asa si gandurile mele se indreapta spre tine si te rog sa te opresti din preocuparile tale si sa asculti un sincer:>>Te Iubesc<<
   Niciodata nu voi putea sa redau in cuvinte tot ceea ce simt pentru tine,tot ce stiu este ca vei avea destinat un loc special in inima mea indiferent daca vom ramane ceea ce suntem in prezent sau vom avea un alt destin in viata.
   Noaptea trece,o muzica suava imi alina singuratatea si nu pot face nimic decat sa astept clipa in care voi fi din nou cu tine.Momentele petrecute cu tine fac ca primavara sa ajunga si sa-mi incalzeasca sufletul de gheata care este pierdut in matasea alba a singuratatii.Cand ma uit la tine vad tot ceea ce vreau,am nevoie si apreciez,cand iti vad chipul simt ca am atins varful fericirii scaldat intr-un pat de flori urmat de lumina condusa la mine de catre umbra rece care va fi inlocuita de caldura si iubirea neconditinata.Visele si gandurile noastre vor prinde aripi purtandu-ne atat de sus incat nu vom mai cobori din inaltimea bucuriei de a fi impreuna si de a impartasii trairile fiecaruia.
  Astept uneori sa vina iar seara,privesc spre cerul instelat si pe o stea stiuta numai de noi iti trimit un sarut de noapte buna cu speranta unei noi reintalniri."

     A.M.   
                                                                                                                                                                                                
Pe curand prieteni :*