Se afișează postările cu eticheta viitor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viitor. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 decembrie 2011

Un An Nou Fericit, Amici !

  Servus, prieteni!  Şi uite-ne la finele anului 2011, incredibil dar adevărat ...cum a trecut şi anul acesta. Nu aş vrea să spun prea multe sau ce este deja tipic acestei perioade, care după mine este un pic prea exagerată de către oameni în genere. Adică mereu la astfel de evenimente se ia de bază -efectul de turmă- ce face un om trebuie să fie "plagiat" şi de restul, altfel nu ne simţim bine. În fine, nu vreau să fiu prea răutăcioasă în ceea ce priveşte părerile altor oameni care sunt dotaţi cu judecată proprie.
   Într-o altă ordine de idei, cel mai rău îmi pare că nu a nins în anul acesta, ăsta ar trebui să fie în principal de sărbători...Legat de alceva din anul care se încheie azi nu am ce să-mi reproşez sau ceva cu care m-aş lăuda, cred că tot ce pot să spun despre acest an ca şi despre orice an care a trecut sau care va trece este că : "toate lucrurile bune sunt doar bune la-nceput!" Urarea mea pentru voi, cei care îmi urmăriţi postările, deşi sunt sigură că am un "public" foarte restrâns nu mă deranjează să o spun pentru toţi oamenii, ar fi una clasică..Vă doresc să aveţi un an fericit, plin de împliniri, să aveţi parte de sănătate maximă şi de iubire aeternă alături de cei care vă iubesc şi merită să vă fie alături în momentele importante din viaţa noastră, a fiecăruia ! Până la urmă noi singuri ne croim destinul în viitor, urările din partea celorlaţi sunt doar nişte puncte de reper într-un plan general pe care le dezvoltăm şi le interpretăm exact aşa cum ne spune sufletul şi raţiunea.
Sper că ne vom revedea în 2012 pe vremea asta, la fel, iubitori, înţelegători, iertători, milostivi şi ambiţioşi ca şi până acum.
  Vă salut şi doresc tuturor un an nou zgomotos(ca să fim puţin superstiţioşi) şi plin de evenimente frumoase ! xD